POP1,popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
POP2, s. n. invar., adj. invar. 1. S. n. invar. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.
POPadj. inv., s. n. (muzică ușoară) de origine anglo-americană, cu largă audiență la public, din rock și din folk. (< amer. pop)
pop (pópi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).
1) pop m. (vsl. popŭ, popă). Proptea, stîlp, par așezat vertical supt [!] ceva ca să nu se lase maĭ jos, cum se pune la tavanele slabe, în vioară supt [!] scaun ca să susție presiunea coardelor și altele. Lemnu care susține roata vîrtelnițeĭ saŭ cicîriculuĭ. S. n., pl. urĭ, ca stogurĭ (Damé, 62). Glugă, piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de cotoare ș. a. A sta pop, a sta copăcel, a sta în picĭoare, vorbind de pruncĭ cînd încep să pășească.
2) pop m. (vsl. popŭ, popă). Vechĭ. Popă (numaĭ la sing. în loc. fixe, ca pop Ion, al luĭ pop Ion, ca și azĭ moș).
POP2 (cuv. engl.) adj. invar. Muzică pop = termen provenit din prescurtarea expresiei engleze popular music. Desemnează o formă de artă populară și o formă specifică de cântec, dezvoltată în anii '60-'70, având ca rădăcini stilurile rock'n'roll, blues, rhythm'n'blues sau folksong. Sinteză ideală între melodia de tradiție europeană și pulsația de bază a muzicii afro-americane. Definită de apariția discului de 45 de turații și impunând durata scurtă a cântecelor, textele fără mari pretenții, vocile calde, limpezi, melodiile ușor de reținut, armoniile clare și ritmul binar, antrenant. Producție industrială destinată să mulțumească gusturi foarte largi, popularitate de scurtă durată a cântecelor. Fenomen mondial cuprinzător (Beatles, ABBA, Bee Gees ș.a.).
POP, Augustin Z.N. (pe numele adevărat Augustin Z.N. Popescu) (1910-1988, n. București), istoric literar român. Prof. univ. la București. A publicat documente inedite („Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu”, „Mărturii. Eminescu – Veronica Micle”).
POP, Dariu (1887-1965, n. Măgura Ilvei, jud. Năsud), compozitor, dirijor de cor și folclorist român. Muzică vocal-simfonică („Tablouri din munții Rodnei”), simfonică, corală.
POP 1. Dorin P. (1917-1985, n. sat Geomal, jud. Alba), compozitor și dirijor român. Prof. univ. la Cluj. Fondator (1955) al primului cor de cameră românesc („Cappella Transylvanica”). Primul dirijor al corului Filarmonica din Cluj (din 1972). Bogată activitate concertistică și didactică. Adrian P. (n. 1951, Cluj), compozitor. Fiul lui P. (1). Prof. univ. la Cluj-Napoca. Creație atrasă atât de fenomenul contemporan (timbral, surse electronice), cât și de legătura cu tradiția (forma). Compoziții marcate de principiile culturii corale, de un tip de vocalitate extrasă din folclor (caracteristicele ancestrale ale colindei transilvănene). Numeroase lieduri și coruri.
POP, Emil (1897-1974, n. sat Bucerdea Vinoasă, jud. Alba), botanist român. Acad. (1955), prof. univ. la Cluj. Fondator și director (1958-1970) al Centrului de Cercetări Biologice din Cluj. Întemeietorul școlii românești de palinologie. Contribuții în domeniul citofiziologiei vegetale, în cunoașterea florei terțiare, florei și vegetației mlaștinilor de turbă și în istoria biologiei din România („Flora pliocenă de la Borsec”, „Istoria pădurilor din nordul Transilvaniei”, „Mlaștinile de turbă din R.P.R.”). Monografii („Figuri de botaniști români”).
POP, Gavriil (1818-1883, n. sat Sălicea, jud. Cluj), preot și istoric român. M. coresp. al Acad. (1871). prof. de istorie la Gimnaziul din Blaj. Canonic la Episcopia Lugojului (1862-1883). Lucrări de istorie antică sau privind Transilvania și Banatul („Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate timpuri până la 1571”, „Istoria Daciei antice”, „Istoria Ardealului în anul 1848-49 și drepturile istorice ale românilor”, „Geografia Banatului și cunoștințe istorice și etnografice despre locuitorii Banatului...”).
POP, Grigore (n. 1946, Palatca, jud. Cluj), percuționist român. Prof. univ. la Cluj-Napoca. Înființează cu studenții săi Ansamblul de Percuție, cu activitate interpretativă națională și internațională, specializat în muzica nouă.
POP, Ioan-Aurel (n. 1955, Sântioara, jud. Cluj), istoric român. M. coresp. al Acad. (2001), prof. univ. la Cluj-Napoca. Director (din 1993) al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca. Director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (din 2003). Lucrări privind istoria instituțiilor medievale, a Transilvaniei și a istoriei istoriografiei („Națiunea română medievală”, „Românii și România. Scurtă istorie”, „Românii și maghiarii în sec. XIV-XV”, „Istoria, adevărul și miturile”).
POP, Mihai (1907-2000, n. sat Glod, jud. Maramureș), folclorist român. M. de onoare al Acad. (2000), prof. univ. la București. Director al Institutului de Etnografie și Folclor din București (1965-1975). Studii și cercetări de folclor românesc („Tradiție și înnoire în folclorul românesc contemporan”, „Perspective în cercetarea structurii basmelor”, „Obiceiuri tradiționale românești”, „Folclor literar românesc”). Premiul Herder.
POP, Sever (1901-1961 n. Poiana Ilvei, jud. Bistrița-Năsăud), lingvist român. Stabilit în Belgia. Prof. univ. la Cluj. Cernăuți, București și Louvain. Specialist în dialectologie generală și românească („Atlasul lingvistic român”, partea I, în colab. cu S. Pușcariu, „Dialectologia, privire istorică și metode de anchete lingvistice”). Fondator al centrului internațional de dialectologie generală de la Louvain. Membru al mai multor academii străine.
POP, Sigismund Victor (1817-1889, n. Beiuș), om politic și ziarist român. Preot. Participant la Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania. Militant pentru înțelegerea forțelor revoluționare române și cele maghiare. A editat și condus ziarul politic românesc „Concordia”, apărut al Budapesta (1861-1870).
POP, Traian (1885-1960, n. sat Șinca Veche, jud. Brașov), jurist român. M. de onoare al Acad. (1948), prof. univ. la Cluj. Membru al Partidului Național Țărănesc. Lucrări de legislație civilă și penală („Dreptul penal”, „Curs de criminologie”, „Dreptul penal procesual”). Membru al comisiei care a redactat Codul penal (1933).
POP, Valer[iu] (1892-1957, n. sat Buduș, jud. Bistrița-Năsăud), avocat și om politic român. Membru al Comitetului de acțiune creat în iun. 1918 în Italia, pentru propaganda în vederea realizării unității naționale. Ministru în mai multe rânduri în cabinete liberale. A reprezentat România la negocierile româno-ungare de la Turnu Severin și la Arbitrajul de la Viena (aug. 1940). Lucrări: „Acordul de la Roma”, „Bătălia pentru Ardeal”. Memorii. Arestat (1944-1945, 1950-1955).
POP, Vasile Ladislau (1819-1875, n. sat Berindu, jud. Cluj), lurist și om politic român. Militant pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania; președinte al ASTRA (1867-1874).
pop1 (stâlp) s. m., pl. popi
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
pop m. 1. stâlp, pus în mijlocul casei, ce proptește coarda (când nu-i destul de tare); a sprijini cu popi;2. stinghie: popul teascului de vie;3. Mold. lemnul cu trei craci al vârtelniței; 4. snop conic de in, lână, coceni: clădește în popi mănuchi de in. [Slav. POPŬ, popă; pentru sensurile tehnice (cari lipsesc limbilor slavice), cf. accepțiunile corespunzătoare ale fr. moine și ale germ. Pfaffe].
POP1 ~im. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop
POP2n. Formă de muzică ușoară inspirată din muzica folclorică. ◊ Muzică ~ creație de muzică ușoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.
1. Element vertical intrand in alcatuirea unei sarpante. 2.Element verical din lemn sau metal ce sprijina cofrajele planseelor si grinzilor pana la intarirea betonului.
COAIELE-PÓPII s. pl. v. clocotici, clocotiș, spânz.
PARASTASUL-PÓPII s. v. salbă-moale, vonicer.
POP s. 1.(CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.)2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)
