VANITÁTE,vanități, s. f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanite, lat. vanitas, -atis.
VANITÁTEs.f. Ambiție deșartă și trufașă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deșertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].
VANITÁTEs. f. ambiție deșartă și trufașă; orgoliu, trufie, înfumurare, îngâmfare. ◊ deșertăciune. (< fr. vanité, lat. vanitas)
vanitáte s. f., g.-d. art. vanitắții; (lucruri zadarnice) pl. vanitắți
*vanitáte f. (lat. vánitas, -átis). Caracteru de a fi van saŭ vanitos, deșertăcĭune: vanitatea gloriiĭ, vanitatea celor ce umblă după decorațiunĭ. Lucru van: a disprețui vanitățile.
vanitate f. deșertăciune: vanitatea vanităților.
VANITÁTE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. — Din fr. vanite, lat. vanitas, -atis.
VANITÁTE ~ățif. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; infatuitate. /<fr. vanité, lat. vanitas, ~atis
vanitáte s. f., g.-d. art. vanității; (lucruri zadarnice) pl. vanități
