Ce înseamnă “vîrf”?

“vîrf” în DEX

  • vîrf (-furi), s. n.1. Partea cea mai înaltă a unui lucru. – 2. Capăt, extremitate. – 3. Pisc, culme. – 4. Ac, partea ascuțită a unui lucru. – 5. Moment crucial, intensitate maximă. – Var. înv. vîrh, vîrv, și der. Megl. vrău. Sl. vrŭchŭ (Miklosich, Lexicon, 78; Cihac, II, 448; Conev 39), cf. bg. vrăh, ceh. vrch.Der. vîrhovnic, s. m. (șef, conducător), înv., din sl. vrŭhovĭnikŭ; vîrfar, s. n. (țăpoi, furcoi); vîrfare, s. f. (culme, pisc; Olt., panglică la codițe), din bg. vrăhari (Candrea); vîrfelnic, s. m. (personalitate), formație artificială puțin folosită; vîrfui, vb. (a face vîrf; a termina un stog; a scoate vîrf; a umple ochi, în exces); învîrfui, vb. (a umple, a încărca excesiv). Cf. vîrșe, covîrși, obîrșie, sfîrși.
  • vîrf și (Moxa) vîrh n., pl. urĭ (vsl. vrŭhŭ. V. co-, o- și să-vîrșesc, obîrșie). Partea cea maĭ de sus: vîrfu unuĭ munte (pisc), unuĭ copac. Partea cea maĭ ascuțită (maĭ împungătoare), extremitate: vîrfu nasuluĭ, al degetelor, al sulițeĭ, al cuțituluĭ. Plin cu vîrf, foarte plin, foarte îndesat (un pahar de apă, o baniță de grîŭ). Cu vîrf și îndesat, cu prisos, maĭ mult de cît [!] trebuĭe: ĭ-am restituit datoria, m´am răzbunat cu vîrf și îndesat. – În nord vîrv. V. creștet, culme.

“vîrf” în Dicționar Român - Englez

  • angle

“vîrf” în Dicționarul Român - Englez (tehnic)

  • acme

“vîrf” în Dicționarul Român - German

  • scheitel
  • giebel
  • scheitelpunkt