MOÁRTE,morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-si viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi desperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, tis.
moárte (mórți), s. f. – 1. Sfîrșit, deces. – 2. Omucid, omor. – Mr. moarte, megl. moarti. Lat. mortem (Pușcariu 1104; Candrea-Dens., 1175; REW 5688), cf. alb. mortë (Philippide, II, 648), it., port. morte, fr., cat. mort, sp. muerte. – Cf. mort, muri. – Der. neol. mortal, adj., din fr. mortal; mortalitate, s. f., din fr. mortalité; inmortalitate, s. f., din fr. immortalité; mortifica, vb., din fr. mortifier; mortificați(un)e, s. f., din fr. mortification; mortuar, adj., din fr. mortuaire.
moárte f., pl. morțĭ (lat. mŏrs, mŏrtis, moarte; it. pg. morte, fr. cat. mort, sp. muerte. V. mort). Stingerea vĭețiĭ: Ștefan, cel Mare a purtat războĭ pînă la moarte. Pedeapsă capitală: condamnat la moarte. Fig. Ruină, distrugere, sfîrșit: moartea unuĭ imperiŭ. Cauză de nimicire: războĭu e moartea negoțuluĭ. Schelet gol saŭ îmbrăcat care reprezentă [!] moartea: Moartea e reprezentată cu o coasă în mînă. A vedea moartea cu ochiĭ, a fi foarte aproape de moarte. A fi cu moartea în suflet, a fi foarte trist și neliniștit. A fi, a pluti între vĭață și moarte, a fi bolnav aproape de moarte, a fi perdut [!] cunoștința. A fi pe moarte, a trage de moarte, a fi aproape de moarte saŭ în agonia morțiĭ. A lăsa, a hotărî cu limbă de moarte, a lăsa, a hotărî în ultimele momente ale vĭețiĭ. A arunca moartea în Țiganĭ, a da vina pe alțiĭ. A te da de ceasu morțiĭ, a te zbate de necaz. A muri de moarte bună, a muri de moarte naturală. A nu maĭ avea moarte, a nu se maĭ strica, vorbind de un obĭect. Dușman de moarte, dușman implacabil. A te lupta pe vĭață și pe moarte, a te lupta p. a hotărî care din adversarĭ va supravĭețui: lupta dintre Roma și Cartaginea a fost pe viață și pe moarte. V. deces.
moárte s. f., g.-d. art. mórții; pl. morți
moarte f. 1. încetare din vieață; moarte civilă, privațiune absolută de drepturile cetățeanului; 2. pedeapsă capitală: osândit la moarte;3.fig. mâhnire adâncă: cu moartea în suflet;4. moarte personificată, închipuită ca o babă sfrijită cu o coasă în mână: a văzut moartea cu ochii;5. cauză de distrucțiune, ruină: revoluțiunea e moartea comerțului. [Lat. MORTEM].
trecerea intr-o alta etapa, renuntarea la vechile tipare ale vietii, la stereotipuri si prejudecati si trecerea intr-un nou nivel de toleranta si iubire de sine; trecere catre altceva; nevoia de schimbare, de reculegere, situatii imprevizibile, ciclicitate si lectii ce trebuie invatate; un nou inceput, sansa si incredere in fortele proprii
Moartea reprezinta incetarea completa si definitiva a vietii. Corespunde in mod obisnuit opririi oricaror functii vitale, cu incetarea definitiva a oricarei activitati cerebrale.
Moartea clinica, sau moartea aparenta, cu stop respirator, stop cardiac si suspendare a constientei, este o faza initiala care poate fi eventual obiectul unei reanimari cardiorespiratorii si este deci potential reversibila.
Moartea cerebrala, sau coma depasita, corespunde opririi definitive a oricarei activitati cerebrale, inclusiv a trunchiului cerebral, cu suspendarea oricarei activitati respiratorii spontane si cu electroencefalograma plata.
Calcarea poruncii primilor oameni a adus moartea in lume; ea se transmite la toti oamenii odata cu pacatul stramosesc (Rom. 5, 12, 14). De atunci toti oamenii au devenit muritori, iar moartea a devenit lege universala, ca un hotar intre cele doua vieti : cea pamanteasca, trecatoare si cea cereasca, vesnica (Matei 25, 34; Luca 16, 22; II Petru 3, 13; Apoc. 20, 4, 12-14).
In sens propriu, prin moarte se intelege despartirea sufletului de trup.
Noul Testament vorbeste de mai multe feluri de moarte : -moartea trupeasca "naturala" - prin despartirea sufletului de trup, la capatul anilor vietii, sau la batranete (Luca 2, 26; 16, 22; Ioan 11, 4, 13); moartea violenta si cea ca urmare a unui pacat, ca cel care blesteama pe tatal, sau pe mama sa, si cu moarte se sfarseste (Matei 15, 4; Marcu 7, 10); fie din cauza prigoanei pentru credinta, pentru Hristos (Matei 5, 10, 11 ; 10, 21 ; Marcu 13, 12), cum a fost cazul sfintilor martiri Stefan si Iacov apostolul (Fapte 7, 59-60; 12, 2; Apoc. 6, 10-11 ; 20, 4) si al tuturor martirilor.
Este vorba si de o moarte sufleteasca; aceasta fiind despartirea de Dumnezeu prin trairea in pacat.
O alta moarte este cea sacramentala, prin botez in care, prin afundarea de trei ori in apa, murim cu Hristos si prin iesirea din apa botezului inviem cu El, dezbracand omul cel vechi si imbracand omul cel nou, in Hristos.
Moartea lui Hristos pe cruce - ca Mijlocitor al Noului Testament (Evr. 9, 15) - a avut darul impacarii omenirii cu Dumnezeu, dar in acelasi timp si al biruintelor asupra mortii si a diavolului (Fapte 2, 24, 27). El a murit ca om si a mers in iad, liberand pe cei drepti din el, ca un imparat biruitor, dar a inviat ca Dumnezeu.
