Ce înseamnă “vânt”?

“vânt” în DEX

  • VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.
  • vânt s. n, pl. v'ânturi
  • vânt n. 1. mișcare mai mult sau mai puțin repede a aerului: vânt ușor, tare; de vânt, boală băbească, analogă cu de dânsele, și cauzată de un vânt rău; instrumente de vânt, în cari sunetul se produce prin aerul introdus, ca flautul, cornul, etc.; 2. aer agitat prin un mijloc particular: a face vânt cu o apărătoare; a face vânt, a da drumul, a o lua la fugă; 3. fugă impetuoasă: ține telegarii să nu iea vânt CR.; 4. aer în genere: cine seamănă vânt, culege furtună Isp.; a vorbi în vânt, în deșert; 5. fig. suflare: de al patimilor vânt GR. AL.-vântul cel sălbatic al durerii EM.; 6. vânt turbat, uragan și în special eterul sau regiunea cea mai înaltă a atmosferei unde (crede poporul) păsările turbează sau amețesc recăzând pe pământ. [Lat. VENTUS].

“vânt” în Dicționar Român - Englez

  • blast air
  • hot blast
  • wind

“vânt” în Dicționarul Român - Francez

  • soufflerie
  • vent

Care este sinonimul cuvântului “vânt”?

  • BRÂUL-VÂNTULUI s. v. piedicuță.
  • FLOAREA-VÂNTULUI s. v. dedițel, floarea-paștelui.
  • MANȘĂ DE VÂNT s. mânecă de vânt.