ZÁHĂR s. n. 1. Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază. ♦ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ♦ Loc. adj. De zahăr = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; (și în sintagma boală de zahăr) boală cauzată de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahár s. n.] – Din ngr. záhari. Cf. bg. zahar.
ZAHAR-elem. v. zaharo-.
ZĂHÁR s. n. (Trans., Var.) Zahăr.
záhăr (-ruri), s. n. – Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată. – Var. Mold. zahar, Trans. zăhar. Mr. záhare. Ngr. ζάχαρι (Murnu 60; Densusianu, Rom., XXXIII, 288), din gr. σάϰχαρον ‹ ind. sakkhara, arab. as-sukkar (Cihac, II, 712), sl. zacharŭ (cf. Vasmer, Gr., 148) și în toate idiomurile europene. – Der. zăhărică (var. zaharică), s. f. (plante, Myricaria germanica, Lycium vulgare); zăhăret, s. n. (dulciuri, bomboane); zaharica, s. f. (dulce, bomboană, dulceață), din ngr. ζαχαριϰὰ (Gáldi 256); zaharisi (var. zăhări, zăhăra), vb. (a îndulci, a glasa; refl., a se cristaliza zahărul dintr-o marmeladă sau dintr-un lichior; a se ramoli), din ngr. ζαχαρώνω, viitor ζαχαρόσω (Tiktin; Candrea) sau ζαχαριάζω (Gáldi 265); zaharniță, s. f. (vas în care se ține zahărul); zăhăros, adj. (bogatîn zahăr, cu zahăr); zaharină (var. saharină), s. f., din fr. saccharine; zaharoză (var. saharoză), s. f., din fr. saccharosa.
zahărs. n. sg. (tox.) cub de zahăr îmbibat cu o doză lichidă de LSD-25.
ZÁHĂR s. n. 1. Substanță albă, cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază; zaharoză. ◊ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De zahăr = foarte bun, gentil, serviabil. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; boală cauzată de acest exces. [Var.: (reg.) zahár s. n.] – Ngr. zahari.
zahár (est) și záhăr (vest) n., pl. urĭ (ngr. záhari, rar zahári, ar. sukkar, sokkar, turc. šeker, pers. šakar, šakkar, d. scr. šárkarâ, pâli sakkharâ, de unde vgr. sákhar, sákharon, lat. sáccharum; it. zúcchero, fr. sucre, germ. zucker, ung. cukor, rut. cúkor; bg. zàhar. V. șichirgiŭ). O substanță albă, friabilă și dulce care se scoate din diverse plante, maĭ ales din trestia de zahăr și din sfeclă: cine n´a gustat amaru, nu știe ce e zaharu (prov.). Zahar de gheață (est), candel, zahăr cristalizat, translucid. (E bun contra tusiĭ. Copiiĭ îl mănîncă ca acadea). Zahár toz [!], zahăr granulat, în grăunâe micĭ aproape ca nisipu. – Patria zahăruluĭ de trestie e India (Bengalu). Prima știre autentică despre zahăr a fost adusă în Eŭropa la 327 în ainte [!] de Hristos de doĭ generalĭ aĭ luĭ Alexandru cel Mare, care povesteaŭ că în India se face mĭere fără de albine. Această „mĭere” era sucu trestiiĭ de zahăr. Acest suc s´a întrebuințat mult timp în stare lichidă, ca și mĭerea, și abea [!] în seculu [!] III-VI după Hristos s´a inventat și răspîndit metoda fabricăriĭ zahăruluĭ consistent. – Cultivarea trestiiĭ de zahăr și fabricarea zahăruluĭ s´a răspîndit maĭ întîĭ în China și insulele Sonde. În seculu V după Hristos zahăru se introduse și în Persia, de unde a trecut în Arabia (maĭ ales după cuceririle Arabuluĭ Omar, între 634-644). Apoĭ cultura trestiiĭ de zahăr se răspîndi în țările cucerite de Arabĭ, în Cipru, Sicilia, Spania. Rafinarea zahăruluĭ se perfecționase maĭ ales în Egipt, a căruĭ sistemă s´a menținut pînă pe la sfîrșitu secululuĭ XVIII. – În urma mariĭ mișcărĭ între Occident și Orient în seculu XI (crucĭate, comerciŭ), zahăru se introduse tot maĭ mult în Eŭropa. În Orient se consuma pe atuncĭ în mare cantitate ca zaharica. Venețieniĭ și Genovejiĭ înființară în Siria și Palestina plantațiunĭ de trestie și fabricĭ de zahăr. Italieniĭ îl duseră apoĭ în Germania și Austria. – Pin [!] evu mediŭ și începutu celuĭ modern zahăru era scump ca un medicament: cîteva sute de francĭ chilogramu ! În seculu [!] XIX, în timpu bloculuĭ continental, a început să se facă zahăr din sfeclă, care azĭ e pricipala plantă din care se scoate zahăru. Dar cel maĭ bun zahăr din lume e cel de trestie și anume din San Domingo, unde trestiiĭ, aduse din insula Madera, ĭ-a priit maĭ mult de cît [!] orĭ-unde. V. trestie.
záhăr, V. zahar.
zahăr n. substanță albă, friabilă, dulce la gust, ce se scoate din trestia de zahăr și din sfecle. [Lat. SACCHARUM].
zahàr n. Mold. zahăr: o bucată dezahàr AL.
ZAHÁR s. n. v. zahăr.
ZÁHĂR s. n. 1. Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază. ◊ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ◊ Loc. adj. De zahăr = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; (și în sintagma boală de zahăr) boală cauzată de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahár s. n.] — Din ngr. záhari. Cf. bg. zahar.
ZAHAR/ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care conține (mult) zahăr; cu (mult) zahăr în conținut. 2) Care are proprietăți asemănătoare cu ale zahărului; ca zahărul. /<fr. sacchareux
ZÁHĂRn. Substanță dulce alcătuită din zaharoză, obținută, de obicei, din sfecla de zahăr și din trestia de zahăr și folosită în alimentație. ~ farin. /<ngr. záhari
Specie de zaharoza de culoare alba cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza.
