VAGABÓND, -Ă,vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
VAGABÓND, -Ăadj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde
VAGABÓND, -Ăadj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)
*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.
vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2.fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.
VAGABÓND, -OÁNDĂ,vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fară țintă; (om) fară ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabóndă] — Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; f. sg. vagabóndă, pl. vagabónde
