VAD,vaduri, s. n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos și apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigație, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Țărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă; p. ext. sursă bună de câștig. – Lat. vadum.
vad (-duri), s. n. – 1. Loc de trecere pe cursul unui rîu. – 2. (Înv.) Port, ambarcader. – 3. Pasaj, loc pe unde se trece. – 4. Loc cu mori, loc bun pentru a amplasa o moară de apă. – 5. Loc bun pentru negoț, unde există multă concurență. Lat. vădum (Pușcariu 1849; REW 9120a), cf. it., sp. vado, prov. guat, fr. gué, cat. guau, port. vao. – Der. vădui, vb. (a trece prin vad); vădărit, s. n. (taxă de trecere); vădar, s. m. (încasator de vădărit); vădos, adj. (care are vad), pe care REW 9120 îl trimite la lat. vadōsus.
vad s. n., pl. vadúri
vad,vaduri s. n. (intl.) loc convenabil pentru o lovitură / pentru comiterea unei infracțiuni.
vad, -uri, s.n. – 1. Locul unde apa unui râu e mai mică, malurile sunt joase și se poate trece prin apă cu carul; vad de care; prihod, șar, hat, trecătoare: „Cu un prărocuț de brad / Unde-a si mai mândru vad” (Papahagi 1925: 226). 2. Vadu Izei, loc. situată la 6 km de Sighet, la confluența râului Mara cu Iza. – Lat. vadum „vad„.
vad n., pl. urĭ (lat. vadum, it. sp. vado, pv. guat, fr. gué, cat. guau, pg. vao). Locu pe unde se poate trece un rîŭ cu picĭoru, cu caru saŭ călare saŭ pe unde e malu maĭ lin și apa maĭ neadîncă. Fig. Loc pe unde trece multă lume, și decĭ bun de cîrcĭumă, moară ș. a.: are moara vad. L. V. Plajă, liman. Fără vad, fără voĭe, fără gust: mă gătiĭ fără vadu mĭeŭ (Dîmb. CL. 1911, 583).
văd (est) și văz (vest), văzut, a vedeá v. tr. (lat. vĭdére, it. vedére, pv. vezer, fr. voir, sp. pg. ver. – Văd, vezi, vede, vedem, vedețĭ, văd; să vadă). Percep (primesc imaginea lucrurilor) pin [!] ajutoru ochilor: cînd deschizĭ ochiĭ, vezi, ĭar orbu nu vede de loc [!]. Asist, îs matur: a vedea o bătălie. Apuc trăind: un bătrîn care văzuse sfîrșitu revoluțiuniĭ. Vizitez: mă duc să-mĭ văd prieteniĭ, bolnaviĭ (ca medic). Înțeleg, pricep, îmĭ daŭ samă: văd unde tinde acest discurs, unde vreĭ s´ajungĭ. Judec, apreciez, examinez: vezĭ dacă e bine așa ! Observ, bag de samă: vezĭ să n´o pățeștĭ ! A vedea lumina, a se naște (un copil), a fi publicat (o carte). A stat, a așteptat pînă n´a maĭ văzut bine (iron.), pînă s´a plictisit. Văzînd cu ochiĭ, așa în cît [!] se observă foarte bine: acest copil, acest oraș crește văzînd cu ochiĭ. Oglinda vede bine, greșit îld. „oglinda arată bine”. V. intr. A-țĭ vedea de treabă, de casă, de copiĭ, a îngriji de trebile [!] tale, de casă, de copiĭ. V. refl. Primesc din oglindă imaginea fețeĭ mele: cînd se văzu în oglindă, bolnavu constată că slăbise. Îs în vizită, vizitez: ne vedem des. Îs vizibil: Ceahlău, cînd e senin, se vede din Ĭașĭ. Par, arăt, am aeru: nu e așa de prost cum se vede.Se vede că, pe semne că, poate că: se vede că e bolnav dacă n´a venit.Vezĭ că pricina e că, pentru că: – De ce e dezordine în casa asta? – Vezĭ că nu toate muștele fac mĭere (adică „e stăpîna leneșă”).
vad n. 1. locul puțin adânc al unei ape unde se poate trece pe jos; 2. locul unde se poate clădi o moară sau o cârciumă și unde țăranii pot veni cu înlesnire din toate părțile: moara are vad, e foarte cercetată, are mulți mușterii; a-și face vad, a răsbate; 3. fig. a vremilor vad EM. [Lat. VADUM].
VAD,vaduri, s. n. 1. Loc în albia unui râu, unde apa e puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigație, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Țărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură o clientelă numeroasă; p. ext. sursă bună de câștig. — Lat. vadum.
