TRÉMĂ,treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se așază orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. – Din fr. tréma.
TRÉMĂs.f.1. Semn format din două puncte orizontale, care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Poziție răsfirată a unui grup de dinți. [< fr. tréma, cf. gr. trema].
TRÉMĂ1s. f. 1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea. 2. poziție răsfrântă a unui grup de dinți. 3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză. ◊ cloacă la monotreme. (< fr. tréma)
-TRÉMĂ2elem. tremat(o)-.
trémă s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme
*trémă f., pl. e (vgr. trêma, gaură, bortă, adică, pe hîrtie, „punct”; fr. tréma. V. monotrem). Gram. Un semn compus din doŭă puncte care se pune pe o vocală ca să arăte [!] că nu e scurtă, precum: rëală, dëosebit (față de acreală, pleosc). Tot așa lat. poëta (poet) față de poena (pedeapsă). Fr. arată, de ex., că în maïs, oïl, se pronunță aï, oï cum e scris, că, alt-fel, s´ar pronunța e, oa.
tremă f. punct dublu pus asupra vocalelor e, i și u, spre a indica că trebue rostite separat de vocala precedentă (în ortografia latină și franceză).
TRÉMĂ,treme, s. f. Semn diacritic format din două puncte care se pun orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunțare a sunetului respectiv. — Din fr. tréma.
TRÉMĂ ~ef. Semn grafic reprezentat prin două puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indică pronunțarea separată de vocala precedentă sau o modificare în pronunțarea ei. /<fr. trema
