TÁINIC, -Ă,tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. – Din sl. tajnŭ, -nikŭ.
táĭnic, -ă adj. (vsl. taĭnikŭ, inițiat în taĭnele bisericiĭ). Misterios: vorbă taĭnică. Secret: loc taĭnic. Discret: om táĭnic. Subst. Om de încredere, știutor de secrete: taĭniciĭ casteluluĭ. Adv. A lucra taĭnic.
táinic adj. m., pl. táinici; f. táinică, pl. táinice
tainic a. misterios: cuvinte tainice [Slav. TAĬNIKŬ, inițiat în cele sfinte] ║
m. om de taină: câștigase pe tainicii haremului BĂLC.
TÁINIC, -Ă,tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ (Adverbial) Pe ascuns, pe furiș. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. — Din sl. tajniku.
TÁINIC1adv. Pe neobservate; pe ascuns; pe furiș. /<sl. tajniku
TÁINIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care conține o taină; greu de priceput; mistic; enigmatic; misterios. 2) Care prezintă o taină pentru alții; secret; ascuns. 3) Care ține de viața particulară a cuiva; intim. 4) Care este ascuns de ochii lumii; ferit. 5) (despre oameni) Care știe să țină o taină; discret. /<sl. tajniku
táinic adj. m., pl. táinici; f. sg. táinică, pl. táinice
