Ce înseamnă “surub”?

“surub” în DEX

  • ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.
  • șurúb (-buri), s. n.1. Tijă filetată. – 2. Truc, șiretlic. – Var. șurup. Germ. Schraube, dial. Schrube (Cihac, II, 394; Philippide, Principii, 38), cf. rus. sčurup, pol. szrub.Der. șurubi, vb. (a înșuruba; a înșela); înșuruba (var. înșurupa), vb. (a prinde în șuruburi, a răsuci); deșuruba, vb. (a desface un șurub); șurubar, s. m. (intrigant); șurubărie, s. f. (intrigă, șmecherie); șurubelniță (var. șurupelniță), s. f. (unealtă cu care se pun sau se scot șuruburi).
  • șurúb (est) și șurúp (vest) n., pl. urĭ (rut. šruba, rus. ščurúp, pol. szrub, szruba, d. vgerm. schrube, ngerm. schraube, șurub. Cp. cu gunoĭ, îld. *gnoĭ). Cuĭ (de fer [!] saŭ și de lemn) cu vîrfu spiralat care pătrunde învîrtindu-se, ca și sfredelu. Fig. A întoarce șurubu, a o întoarce alt-fel ca să reușeștĭ. A umbla cu șuruburĭ, a umbla cu șurubăriĭ, cu șmecheriĭ, cu sofizme [!]. A face cuĭva șurub pin [!] cap, a-ĭ face morișcă, a-l apuca de păr și a-l învîrti.

“surub” în Dicționar Român - Englez

  • bolt
  • screw

“surub” în Dicționarul Român - Englez (tehnic)

  • screw male s.

“surub” în Dicționarul Român - Francez

  • vis
  • vis f.
  • vis, boulon

“surub” în Dicționarul Român - German

  • schraube