SPERÁNȚĂ,speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari. – Din it. speranza.
SPERÁNȚĂs.f. Nădejde. ♦ (Fam.) Persoană capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. [< it. speranza].
SPERÁNȚĂs. f. 1. nădejde. ◊ încredere în viitor, în reușita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se așteaptă mult în viitor. (< it. speranza)
speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe
*speránță f., pl. e (fr. espérance, it. speranza). Nădejde, așteptarea uneĭ fericirĭ: am sperantă că va veni. Obiectu acesteĭ așteptărĭ: asta e unica mea speranță.
speranță f. 1. nădejde, așteptarea unui bine: speranța piere cea din urmă în om;2. ființă sau lucru în care se speră: e unica mea speranță.
SPERÁNȚĂ,speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. — Din it. speranza.
SPERÁNȚĂ ~ef. 1) Sentiment al unei persoane care speră; credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; nădejde. ~ zadarnică. ◊ În ~a că sperând că; nădăjduind că. A avea ~ a spera; a nădăjdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoană sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nădejde. Unica ~. [G.-D. speranței] /<it. speranza
speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe
