PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate.
puținătáte f. (d. puțin). Calitatea saŭ defectu de a fi puțin: e fericit din cauza puținătățiĭ dorințelor, n´a ĭeșit la luptă din cauza puținătățiĭ soldaților. – În vest și puținíme. V. sărăcie, carență, indigență, penurie.
puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắții
puținătate f. puțin lucru.
PUȚINĂTÁTEf. rar 1) Însușirea de a fi puțin; caracter neînsemnat. 2) Cantitate redusă; număr mic. /puțin + suf. ~ătate