Ce înseamnă “protestantism”?
“protestantism” în DEX
- PROTESTANTÍSM s. n. Denumire generală a confesiunilor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI. ♦ Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.
- PROTESTANTÍSM s.n. Nume dat tuturor doctrinelor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin reformele din sec. XVI. [< fr. protestantisme, germ. Protestantismus].
- PROTESTANTÍSM s. n. confesiune religioasă creștină care s-a rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană și numeroase secte. (< fr. protestantisme)
- PROTESTANTÍSM (‹ fr.) s. n. Confesiune creștină separată de catolicism în prima jumătate a sec. 16, prin mișcarea Reformei. P. înglobează bisericile luterană (evanghelică), reformată (calviniștii și zwinglienii), anglicană, unitariană și numeroase secte. Teologic, p. se caracterizează prin respingerea unui mijlocitor între Dumnezeu și ființa umană, rolul pastorului nefiind același cu cel al preotului la slujbă, întrucât din slujbă lipsește momentul sfintei jertfe; proclamarea autorității suverane a „Scripturii” în materie de credință; numai cu ajutorul harului. Protestanții au simplificat ritualul, înlăturând fastul catolic, au suprimat cultul Fecioarei Maria și al sfinților, au limitat tradiția sacră la „Scriptură” și au proclamat că mântuirea indivizilor depinde în primul rând de puterea credinței și nu de îndeplinirea formală a obligațiilor rituale. Spiritul ecumenic al p. își are rădăcinile în „Sfânta Scriptură”. Apropierea netă de catolicism, mai ales după al doilea Conciliu de la Vatican, nu a eliminat dificultățile care împiedică reunirea, referitoare la doctrina euharistică, preoția femeilor etc. Termenul p. provine de la protestul formulat la Speyer, în 1529, de către cinci principi luterani și reprezentanții câtorva orașe imperiale împotriva Edictului de la Worms, care împiedica răspândirea luteranismului în Germania. În țările scandinave și în Prusia s-a impus luteranismul, în Scoția calvinismul, în Franța, după sângeroase războaie, calvinii au rămas o minoritate; în Polonia, Lituania și Ungaria sunt comunități de protestanți mai mari, care nu prejudiciază supremația Bisericii catolice. În Anglia, p. a avut o evoluție independentă – anglicanismul. În America de Nord s-a impus p. Mai include: adventismul de ziua a șaptea, armata salvării, baptismul, menonismul, metodismul, penticostalii, quakerii.
- protestantísm s. n.
- protestantism n. 1. religiunea bisericilor protestante; 2. totalitatea națiunilor protestante. Protestantismul avu trei centruri: Germania prin Luther (1520), Franța și Elveția prin Calvin (1530) și Anglia cu Henric VIII (1552); aderenții săi neagă autoritatea Papei și recunosc ca unica normă de credință Biblia și conștiința lor; asupra celorlalte puncte nu sunt de acord. Secte principale: anglicani, calviniști, luterani, pietiști, presbiterieni, puritani, quakeri, etc. (vezi aceste nume). Protestantismul preponderează în Anglia, Germania, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia și Stateie-Unite din America de N., unde sectele se înmulțesc pe zi ce merge. V. calvinism.
- PROTESTANTÍSM m. 1) Curent în religia creștină, desprins de catolicism în urma Reformei din sec. XVI și existent sub forma câtorva varietăți (luteranism, calvinism, anglicanism etc.). 2) Lumea popoarelor protestante. /<fr. protestantisme
- protestantísm s. n.
“protestantism” în Dicționar Român - Englez
- protestantism
“protestantism” în Dicționarul Englez - Român
- protestantism
Care este sinonimul cuvântului “protestantism”?
- PROTESTANTÍSM s. (BIS.) (înv.) reformație.
“protestantism” în Dicționarul Religios Ortodox
- Nume dat in general doctrinelor religioase crestine care s-au desprins de catolicism in sec. XVI prin Reforma. Principalele ramuri ale protestantismului sunt: luteranismul, calvinismul, zwinglianismul si anglicanismul, din care au aparut si s-au dezvoltat sectele.