PROCURÁ,procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.
PROCÚRĂ,procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.
PROCURÁvb. I. tr.1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer].
PROCÚRĂs.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure].
PROCURÁvb. tr. 1. a face rost de ceva; a achiziționa. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare)
PROCÚRĂs. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)
*procúră f., pl. ĭ, ca prescurĭ (it. procura, d. procurare, a îngriji de afacerile altuĭa; rus. prokúra, germ. prokura. V. cură). Împuternicire dată altuĭa de a lucra în numele tăŭ. Actu autentic (hîrtia) pin [!] care se arată că se acordă această împuternicire. V. autorizare, mandat, plenipotență.
procurá(a ~) vb., ind. prez. 3 procúră
procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri
procurà v. 1. a face să capete: a procura un post;2. a fi cauza, a produce: macul procură somnul;3. a obține cu oarecari greutăți: a-și procura o carte rară.
procură f. 1. putere dată altuia de a lucra în numele său; 2. act prin care se dă această putere.
PROCÚRĂ ~if. 1) Drept acordat unei persoane de a acționa în numele alteia. 2) Act legalizat care certifică acest drept. /<germ. Prokura, lat. procura
procurá vb., ind. prez. 1 sg. procúr, 3 sg. și pl. procúră
inscrisul constatator al contractului de mandat care da posibilitatea ca mandatarul sa lucreze in numele si pe socoteala mandantului si cuprinde puterile conferite mandatarului, limitele imputernicirii sale, se redacteaza in scris si trebuie sa fie autentificat ori de cate ori mandatarul este insarcinat sa incheie un act autentic
