POVÁȚĂ,povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj., adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.
povátă, povéți, s.f. (înv.) adăpost rudimentar (pe lângă o stână).
pováță (povéțe), s. f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic).
pováță f., pl. ețe (pol. powodca, rus. povodéc, gen. -dcá, conductor, d. povoditĭ, povestĭ, a conduce. V. pevedesc, podvod). Vechĭ. Conducător, conducere. Azĭ. Sfat: a da cuĭva o povață.
pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
povață f. 1. conducere: sub povața celui mai vestit din voevozii lor BĂLC.; 2. consiliu: a da povețe. [Tras din slav. POVESTI, a conduce].
