PARANÓIA s. f. Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuției, prin halucinații etc.; boală care face parte din acest grup. [Pr.: -no-ia] – Din fr. paranoia.
PARANÓIAs.f. (Med.) Boală mintală manifestată prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, susceptibilitate și orgoliu exagerat, halucinații etc. [Pron. -no-ia, gen. -iei. / < fr. paranoïa, cf. gr. paranoia – nebunie].
PARANÓIAs. f. boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate și orgoliu exagerat, neîncredere, falsitate a judecății. (< fr. paranoïa, gr. paranoia, nebunie)
PARANÓIA (‹ fr.; gr. paranoia „nebunie”) s. f. Denumire dată unui ansamblu de tulburări psihice de caracter manifestate prin orgoliu exagerat, neîncredere, susceptibilitate exagerată, interpretări false, gândire greșită. În multe cazuri apar reacții agresive și stări de delir (de persecuție, de revendicări, de interpretare etc.). Uneori, termenul desemnează un delir cronic de interpretare, sistematizat, cu conservarea aparentă a clarității logicii și gândirii.
paranóia s. f., g.-d. art. paranóiei
PARANÓIAf. Stare patologică constând în afectarea psihicului, care se manifestă prin delir sistematic (de grandoare, de persecuție, de gelozie etc.), decurgând fără halucinații și schimbări pronunțate ale personalității. /<fr. paranoïa
Paranoia reprezinta o psihoza caracterizata printr-un delir sistematic, fara diminuarea capacitatilor intelectuale.
Paranoia apare de cele mai multe ori la subiectii predispusi: supraestimarea de sine, rigiditate psihica, erori de judecata cauzate de premise subiective, desi rationamentul este logic. Delirul de paranoia se dezvolta in mod coerent, uneori plauzibil, urmand o serie de interpretari si de polarizari afective: idealism pasionat, gelozie, revendicare privind un prejudiciu minor sau imaginar, erotomanie etc. Acest delir sfarseste prin a se constitui intr-un sistem permanent si de neclintit, functionarea gandirii, vointei si actiunii ramanand clara si ordonata.
Tratamentul necesita, in general, spitalizarea si asociaza neurolepticele cu psihoterapia.
