MÁNDEA s. f. invar. (Arg.) Persoana care vorbește, care se adresează cuiva. – Din țig. mande.
mándea pron. – Eu, eu însumi. Țig. mande (Graur 166; Juilland 167), care este dativul lui me „eu”; cf. țig. sp. man mende „eu” (Besses 104; Claveria, NRFH, III, 267; Claveria 165). Cuvînt de argou.
mandeas. m. sg., pron. pers., persoana I sg. (țig.) persoană de față, eu
