LUTERANÍSMs. n. doctrină a protestantismului german, întemeiată de Martin Luther, care consideră esențială pentru „mântuire” credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. (< fr. luthéranisme)
LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. – Din fr. luthéranisme.
LUTERANÍSMs.n. Denumire generală a confesiunii religioase creștine separate de catolicism prin reformele din sec. XVI. V. protestantism. [< fr. luthéranisme, cf. Luther – reformator al bisericii creștine din Germania în sec. XVI].
LUTERANÍSM (‹ fr.; {s} Luther) s. n. Doctrina protestantismului german, fundată de M. Luther în culegerea sa de scrieri din 1580 – „Liber concordiae”, și sintetizată în Confesiunea de la Augsburg (1530). Consideră esențial pentru mântuire credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. Proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, respinge tradiția sacră și recunoaște numai două taine: botezul și împărtășania. Inițial a fost introdus ca religie de stat în țările scandinave și în Prusia. Azi numeroase comunități luterane se află în vestul S.U.A. și în unele regiuni din Asia. Din 1947, a fost fundată Federația Luterană Mondială.
luteranísm s. n.
luteranism n. doctrina lui Luther, devenită confesiunea luteranilor: luteranismul se mai numește și protestantism.
LUTERANÍSMn. Doctrină a protestantismului german întemeiată de Martin Luther, care pune accentul pe credință și nu pe cultul religios, pe care l-a simplificat. /<fr. luthéra-nisme
. Doctrina protestantismului german, avandu-l ca autor pe Luther. A fost sintetizata in Confesiunea de la Augsburg (1530). Proclama ca esentiala pentru mantuire numai credinta, fara a fi nevoie de fapte bune, si autoritatea exclusiva a Bibliei. Dintre sfintele taine recunoaste numai botezul si euharistia, iar cultul este redus la predica.