Ce înseamnă “lege”?

“lege” în DEX

  • LÉGE, legi, s. f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.
  • lége (légi), s. f.1. Putere, autoritate. – 2. Normă, regulă. – 3. Regulă divină. – 4. Religie, credință, confesiune. – 5. Drept. – 6. Justiție, tribunal. – 7. Sentință, decizie judecătorească. – Mr. leage. Lat. lēgem (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 961; Candrea-Dens., 974; REW 5008; DAR), cf. alb. lidžë (Philippide, II, 646), it. legge, prov., port. lei, fr. loi, cat. lley, sp. ley. Sensul de „religie” este vechi rom., cf. sp. ley „religie, credință”, gal. lei „fidelitate”, fr. loi „religie”; de aceea nu se susține ipoteza lui Șeineanu, Semasiol., 77, care explică acest sens din rom. prin sl. zakonŭ. Der. legiui, vb. (a stabili prin lege; a judeca, a da sentințe), cu suf. -ui; legiuire, s. f. (legislație; dispoziție legală, normă; justiție; litigiu); nelegiuire, s. f. (injustiție; crimă, sacrilegiu, impietate; delict, ilegalitate); legiuit, adj. (legal; legitim, drept; condamnat); nelegiuit, adj. (ilegal; injust; criminal; nelegitim, bastard); legiuitor, adj. (legislativ); legiuitor, s. m. (legislator). Der. neol. legal, adj., din fr. légal; nelegal (var. ilegal), adj.; ilegalitate, s. f.; legalmente, adv.; legaliza, vb.; legifera, vb.; legislați(un)e, s. f.; legislativ, adj.; legislator, s. m.; legislatură, s. f.; legist, s. m.; legitim, adj.; nelegitim (var. ilegitim), adj.; legitimitate, s. f.; legitima, vb.; legitimați(un)e, s. f.; legitimist, adj., toate din fr.
  • lége f. (lat. lex, légis, lege, religiune; it. legge, pv. pg. lei, fr. loi, cat. lley, sp. ley). Actu pin [!] care autoritatea suverană regulează, ordonă, permite saŭ apără: legea e rațiunea omenească care guvernează popoarele, a promulga o lege. Totalitatea acestor acte: nimenea nu e considerat că nu știe legea. Principiĭ imutabile care regulează ordinea lumiĭ fizice: legile greutățiĭ. Oare-care obligațiunĭ ale viețiĭ morale: legile onoriĭ [!], ale politețiĭ. Putere, autoritate: legea celuĭ maĭ tare, regulă, principiŭ: legile limbiĭ. Religiune, credință (Pop.): legea creștinească, pe legea mea! Obiceĭ, mod de a trăi, de a lucra: lasă-l să lucreze´n legea luĭ! Lege naturală, regule [!] de purtare fundate chear [!] pe natura omuluĭ și a societățiĭ. Legea divină (Teol.) preceptele pe care Dumnezeŭ le-a dat oamenilor pin [!] revelațiune. Legea morală, legea care ne ordonă să facem bine și să evităm rău. Legea civilă, legea care regulează drepturile private ale cetățenilor între eĭ. Legea veche, religiunea luĭ Moĭse. Legea noŭă, creștinizmu [!]. Legea marțială, care autorizează întrebuințarea forțeĭ armate în anumite caturĭ, maĭ ales în caz de revoluțiune. Legile războĭuluĭ, totalitatea regulelor [!] pe care anumite state și le-aŭ impus să le observe în modu lor de a face războĭ. A-țĭ face o lege din onoare ș. a., a-țĭ impune obligațiunea de a nu viola onoarea ș. a. A lua lege (saŭ a lua legea țăriĭ), a recurge la judecata megiașilor, a căror hotărîre era suverană (Giur. 40-42). Lege peste lege, judecarea din noŭ a unuĭ proces pintr´un [!] îndoit număr de megiașĭ care să desființeze hotărîrea precedentă. Legea luĭ Lynch, obiceĭu poporuluĭ în Statele Unite de a-ĭ ucide pe loc pe criminalĭ. În lege, curat, adevărat, de-a binele, realmente, în regulă: acesta-ĭ nebun în lege. Pe legea mea (mold. fam. și premelége, adv. făcut din pre a mea lege), zăŭ, mă jur!

“lege” în Dicționar Român - Englez

  • abstract theorem
  • law
  • principale

“lege” în Dicționarul Român - Francez

  • loi
  • loi, principe

“lege” în Dicționarul Român - German

  • satz
  • gesetz
  • echt

Care este antonimul cuvântului “lege”?

  • Lege ≠ fărădelege

Care este sinonimul cuvântului “lege”?

  • LÉGE s. 1. (JUR.) (înv.) legiuire, pravilă, testament. 2. (În logica simbolică) lege logică v. tautologie. 3. v. canon.
  • LÉGE s. v. acțiune, cauză, condamnare, confesiune, credință, cult, datină, decizie, dreptate, echitate, fel, hotărâre, judecată, justiție, obicei, osândă, pedeapsă, proces, religie, rit, rânduială, sentință, tradiție, uz, uzanță, verdict.

“lege” în Dicționarul Religios Ortodox

  • . Norma obligatorie de conduita pentru o societate. Legea naturala universala sau nescrisa, zisa si legea morala, inscrisa in inima omului. Asa a fost omenirea de dupa alungarea din rai a lui Adam si a Evei si poporul evreu pana la Moise. Deosebit de legea naturala inscrisa in inimi, alegand poporul iudeu, Dumnezeu i-a dat si o lege revelata prin Moise (Ioan 1, 17), numita legea scrisa a Vechiului Testament. Legea Veche cuprindea randuieli ceremoniale, dar si precepte moral-religioase, care nu puteau mantui pe om. "Legea a adus numai cunostinta pacatului" (Rom. 3, 20, 21 ; 7, 7) si a intretinut aceasta, constiinta despre pacat, care-l facea pe om sa nadajduiasca la Izbavitorul care avea sa vina (Rom. 8, 19-23), "la plinirea vremii", ca sa-i rascumpere din robia Legii (Gal. 4, 4-8).Domnul Hristos, venind, spune ca El pe de o parte aduce o desavarsire a Legii cand zice: "N-am , venit sa stric Legea si proorocii, ci sa o implinesc" (Matei 5, 17; 7, 12). El a implinit Legea de la nastere pana la moarte (Matei 5, 18; Luca 2, 22-23, 27, 39; 16, 17); dar pe de alta parte a si desfiintat-o in tot ce era ritual si exterior, desavarsind si legea morala. Legea cea noua- Evanghelia- a fost pecetluita cu sangele Jertfei lui Hristos (Evr. 8, 6-8).
    Mantuitorul reduce toata Legea la cele doua porunci: cea a iubirii lui Dumnezeu, din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul, si cea a iubirii aproapelui, ca pe noi insine (Matei 22, 36, 40; Luca 10, 26).