INDULGÉNT, -Ă,indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.
INDULGÉNT, -Ăadj. care manifestă indulgență; iertător; îngăduitor; tolerant. (< fr. indulgent, lat. indulgens)
INDULGÉNT, -Ăadj. Iertător; îngăduitor; blând. [Cf. fr. indulgent, lat. indulgens].
*indulgént, -ă adj. (lat. indúlgens, -éntis). Îngăduitor, ĭertător, care persimte [!] mult: cu răiĭ nu trebuĭe să fiĭ indulgent. Adv. În mod indulgent.
indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgent a. îngăduitor.
INDULGÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care iartă cu ușurință greșelile cuiva; îngăduitor; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bună înțelegere; îngăduitor; blând; blajin. Atitudine ~tă. /<fr. indulgent, lat. indulgens, ~ntis
indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. sg. indulgéntă, pl. indulgénte
