IMN,imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
IMNs. n. 1. (în Grecia antică) poezie, cântec solemn în care erau preamăriți zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetățenești în care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. 2. cântec de laudă festiv sau ocazional; (p. ext.) cântec religios de slăvire a divinității. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)
IMNs.n. Cântec de laudă festiv sau ocazional. ♦ Poezie lirică în care este preamărit un erou, un eveniment etc. ♦ Cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. [Pl. -nuri, -ne. / cf. fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos].
imn (ímnuri), s. n. – Poezie sau cîntec solemn de preamărire. Fr. hymne. – Der. imnător, adj. (care proslăvește), invenție personală a lui Alecsandri; imnar, s. n. (culegere de imnuri).
*imn n., pl. urĭ și e (vgr. ῾ýmnos). Cîntec în onoarea unuĭ zeŭ saŭ unuĭ eroŭ: un imn luĭ Apóline, imnu luĭ Garibaldi. Cîntec de laudă în biserica creștinească.
imn s. n., pl. ímnuri
imn n. 1. cântec în onoarea divinității sau a eroilor; 2. odă sacră sau cântare bisericească: imn de laudă.
IMN ~urin. 1) Cântec religios de preamărire a divinității. 2) Poezie lirică având un caracter solemn și o anumită dedicație (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compoziție muzicală solemnă, făcând parte din simbolica oficială a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus
