EXÍL,exiluri, s. n. 1. Pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetățean din țara sau din localitatea în care trăiește; surghiun. ♦ Părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria țară sau localitate, de obicei pentru a scăpa de o prigoană. 2. Situație în care se găsește o persoană exilată. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
EXÍLs. n. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al țării al cărei cetățean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i țară; situația celui exilat. (< fr. exil, lat. exilium)
EXÍLs.n. (Jur.) Pedeapsă constând în izgonirea celui condamnat în afara hotarelor țării sale; surghiun. ♦ (P. ext.) Plecare nesilită a cuiva din propria-i țară sau localitate (mai ales pentru a scăpa de prigonire); situația celui exilat. [Pron. eg-zil, pl. -luri, -le. / < fr. exil, lat. exilium < ex – afară, salio – a sări].
*exíl n., pl. urĭ (fr. exil, d. lat. exilium). Expatriere temporară saŭ perpetŭă ca pedeapsă orĭ de voĭe. – Ob. egzil (după fr.). V. urgie.
exíl [x pron. gz] s. n., pl. exíluri
exil n. 1. ședere forțată afară din patrie și starea persoanei expulzate; 2.fig. orice loc forțat și neplăcut.
EXÍL ~urin. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situație a unei persoane supuse unei asemenea măsuri represive. 3) Plecare benevolă a unei persoane din propria țară (de regulă, din motive politice). /<fr. exil, lat. exilum
Pedeapsa aplicata, indeosebi, pentru infractiuni politice, constand din obligarea unei persoane de a parasi localitatea in care domicileaza si a se stabili intr-o alta localitate din tara.In antichitate, exilul (surghiun) inlocuia pedeapsa cu moartea,Vechiul drept romanesc prevedea ca cei surghiuniti vor fi inchisi in manastiri.
