EPILÓG,epiloguri, s. n. Partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.
EPILÓGs. n. 1. (ant.) alocuțiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câștige bunăvoința publicului. 2. parte finală a unei lucrări literare care cuprinde concluziile autorului, subliniază anumite idei sau face cunoscută evoluția viitoare a personajelor; încheiere. ◊ (fig.) sfârșit, încheiere a unei acțiuni, întâmplări etc. (< fr. épilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)
EPILÓGs.n. Partea finală a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului și subliniază anumite idei; încheiere. ♦ (Fig.) Sfârșit, încheiere a unei acțiuni, a unei întâmplări etc. [< fr. épilogue, it. epilogo, cf. lat. epilogus, gr. epilogos < epi – la urmă, logos – vorbire].
*epilóg n., pl. urĭ sau oage (vgr. epílogos). Concluziunea unuĭ romanț [!], uneĭ poeme. Sfîrșitu uneĭ întîmplărĭ în care joacă rol sentimentele: epilogu acesteĭ drame fu moartea. V. prolog.
epilóg s. n., pl. epilóguri
epilog n. concluziunea unei poeme, a unui discurs.
EPILÓG ~urin. 1) Rezumat al unei lucrări literare, plasat la sfârșitul acesteia. 2) fig. Deznodământ al unei acțiuni, al unei situații. /<fr. épilogue, lat. epilogus
