DIMINUTÍV, -Ă,diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.
DIMINUTÍV, -Ă I. s. n. 1. cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. 2. element distinctiv (al unui produs). 3. abreviere. II. adj. care folosește exagerat diminutivele. (< fr. diminutif, lat. diminutivus)
DIMINUTÍV, -Ăadj.1. (Rar) Care micșorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n.1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micșorare a sensului noțiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanță afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].
* diminutiv și de-, -ă adj. (lat. de- și diminutivus; fr. diminutif, it. diminutivo. V. diminuez, minut, mărunt). Gram. Se zice despre cuvintele care, în semn de ĭubire orĭ dispreț, micșorează ideĭa cuvîntuluĭ din care se derivă, ca: cal,căluț;Jidan,Jidănaș. S.n. Un diminutiv. Care arată micșorarea: sufix diminutiv (și diminutival). V. augmentativ.
diminutív1 adj. m., pl. diminutívi; f. diminutívă, pl. diminutíve
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutiv a. Gram. sufix care micșorează sensul vorbelor: căs-uță,fet-iță. ║ n. vorbă provăzută cu acest sufix: poezia populară abundă în diminutive.
DIMINUTÍV ~en. Cuvânt, format de obicei printr-un sufix, care exprimă ideea de mai mic, însoțită uneori de o nuanță afectivă sau peiorativă. /<fr. diminutif
diminutív adj. m., pl. diminutívi; f. sg. diminutívă, pl. diminutíve
