DIÁVOL,diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.
diávol (diávoli), s. m. – Drac, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, drăcie; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (drăcoaică); diavoloaică, s. f. (drăcoaică). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).
* diávol m., pl. lĭ (ngr. diávolas, d. vgr. diábolos; vsl. rus. diĭavolŭ. V. diabolic). Drac, demon, spirit necurat. Fig. Copil neastîmpărat. – Și dĭavol, ghĭavol, gheavol. – Fem. -íță, și -oáĭcă.
diávol(dia-) s. m., pl. diávoli
diavol m. 1. înger căzut, spirit rău; 2.fig. om rău, copil gălăgios. [Gr. mod., din care limbă se trag de asemenea sinonimele dimon și satana].
DIÁVOL ~im. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu
la fel ca drac sau demon - ispita, rautate in gandire si in aprecierea persoanelor din jurul tau, actiuni necugetate care pot rani, nepasare, lipsa de compasiune, judecata, lene si conceptii limitate, egoism, ego exacerbat si orgoliu ce nu iti face servicii, lupta interioara cu traumele copilariei, sentimentul lipsei de afectiune de la parinti si persoanele iubite
Spiritul rau care dezbina pe om de Dumnezeu si care inspira ura si minciuna intre oameni. Este cunoscut si sub numele ebraic "satana" (Mt. 4, 10 ; Mc. 4, 15 ; Fapte 5, 3; 26, 18 ; Apoc. 12, 9). In Noul Testament, diavolul este un principiu distructiv, de a carui fiinta tine insusi pacatul.
