DEMÉNȚĂ,demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.
DEMÉNȚĂs. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia)
DEMÉNȚĂs.f. Alienație mintală, nebunie. ♦ (Fig.) Surescitare intensă (vecină cu nebunia). [Cf. fr. démence, it. demenza, lat. dementia].
*deménță f. pl. e (lat. dementia). Nebunie, zdruncinarea rațiuniĭ.
deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
demență f. 1. sminteală; 2. purtare svăpăiată.
DEMÉNȚĂ ~ef. 1) Stare a unei persoane demente; alienație; nebunie. 2) Manifestare de om dement. /<fr. démence, lat. dementia
Slabirea progresiva a ansamblului de functiuni intelectuale, in urma unei lezari a celulelor nervoase centrale.
Se observa in prima faza tulburari intelectuale ca o slabire a memoriei, a atentiei, a judecatii, a ratiunii.
Unele demente simptomatice sunt vindecate sau ameliorate prin tratarea cauzei lor. In dementele degenerative nu exista un tratament specific, dar medicamentatia poate atenua unele simptome.
