DATÓRNIC, -Ă,datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.
datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).
datórnic s. m., pl. datórnici
datornic m. cel ce datorește.
DATÓRNIC ~că (~ci, ~ce)și substantival (despre persoane) Care are de plătit o datorie; debitor. / dator + suf. ~nic
