DATORÁ,datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator.
*datorá2 (a se ~)/(înv.) datorí2 (a se ~) (a avea drept cauză) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datoreáză/se datoréște, imperf. 3 sg. se datorá/se datoreá; conj. prez. 3 să se datoréze/să se datoreáscă; ger. dator'ându-se/datoríndu-se
datorá1 (a ~)/(înv.) datorí1(a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datoreáză/datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 sădatoréze/să datoreáscă; ger. datorấnd/datorínd
datorá/datorí vb., ind. prez. 1 sg. datoréz/datorésc, 3 sg. și pl. datoreáză/ 3 sg. datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. datoréze/datoreáscă; ger. datorând/datorínd
