Ce înseamnă “dar”?

“dar” în DEX

  • DAR1 conj., adv. A. Conj. I. (Leagă propoziții sau părți de propoziție adversative) 1. (Arată o opoziție) Cu toate acestea, totuși. ◊ Expr. D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. ♦ Ci. Nu că zic, dar așa este. 2. (Arată o piedică) Însă. Ascult, dar nu înțeleg.Expr. Dar aș! = însă, nici vorbă, nici gând! 3. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, darămite. Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om.Expr. D-apoi = darămite. ♦ (După o propoziție optativă urmată de o construcție negativă) Nicidecum, nici gând, ◊ Expr. Nici... dar nici... = nici..., cu atât mai puțin... ♦ Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ți-aș arăta eu! II. (În propoziții conclusive) Prin urmare, așadar, deci. Revin dar la primele idei. ♦ (În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odată! III. (Introduce o propoziție interogativă) Oare? Dar ce vreți voi de la mine? IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întărește înțelesul acestuia) Mă voi apuca serios de lucru, dar serios! ♦ (Exprimă surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânți! B. Adv. (Înv. și reg.) Da, așa, astfel. ◊ Expr. (Pop.) Păi dar = cum altfel? ♦ Firește, desigur; negreșit. [Var.: da, dáră conj.] – Et. nec.
  • DAR2, daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.
  • dar conj.1. Însă (funcție adversativă). – 2. (Adv.) Atunci (funcție consecutivă). – Var. dară (vulg.), da. Probabil rezultat al compunerii cu prep. de și (i)ar(ă), v. iar. Opiniile asupra originii acestui cuvînt sînt poate împărțite. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 112 și REW 2513, din lat. de ea re. Crețu 315, Tiktin și Iordan, Dift., 49, pleacă de la *dearălat. de vero; Scriban îl pune în legătură cu sb. da „însă”. Este evidentă confuzia cu da afirmativ, atît în var. vulg. da, „dar” cît și în var. vulg. dar „da”, folosită uneori de scriitorii moldoveni. Doar(ă), adv. și conj. (păi, atunci, funcție interogativă sau consecutivă; înv., pentru ca, funcție consecutivă; poate, posibil, funcție dubitativă; numai, doar, funcție restrictivă), pare în principal același cuvînt (după Tiktin, doară reprezintă lat. *de volat, în loc de *de velit, compunere care nu pare normală, și pe care totuși o admite Scriban; Candrea-Dens., ad 501 și Candrea pleacă de la de hora). Este posibilă o confuzie cu oare, cu funcție interogativă. Se observă astăzi o tendință de a reduce pe doar la dor.

“dar” în Dicționar Român - Englez

  • but
  • gift
  • present

“dar” în Dicționarul Român - Francez

  • cependant
  • etrennes
  • mais

“dar” în Dicționarul Român - German

  • abe
  • andenken
  • doch

“dar” în Dicționarul de Argou

  • dar, daruri s. n. 1. (intl.) lucru furat. 2. plic cu bani oferit de un pacient unui medic.

Care este sinonimul cuvântului “dar”?

  • DAR adv. v. da, desigur, firește.
  • DAR conj. v. altfel, altminteri.
  • DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuși. (Aș vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.), ci. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea bună, ~ nu mă iubești.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite, nemite, (înv. și pop.) necum. (Munte cu munte se întâlnește, ~ om cu om.) 5. conj. așadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? păi? (~ așa să fie?)