Ce înseamnă “cyclopes”?

“cyclopes” în DEX

  • Cyclopes, ființe fabuloase, reprezentate ca niște uriași cu un singur ochi în frunte. Ciclopii erau de mai multe categorii: existau ciclopi uranieni (Arges, Brontes și Steropes) – născuți din Uranus și Gaea, – ciclopi păstori (v. Polyphemus) care populau coastele Siciliei și, la sfîrșit, ciclopii făurari, ajutoarele lui Hephaestus. Aceștia din urmă lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni și pentru zei. Au fost uciși de Apollo (v. și Apollo), drept răzbunare pentru faptul că au lucrat trăsnetul cu care Zeus l-a ucis pe Asclepius.