Ce înseamnă “cuviință”?

“cuviință” în DEX

  • CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.
  • cuviință f., pl. e (d. a se cuveni). Decență, faptă cuviincĭoasă. A găsi de cuviință, a considera vrednic de a fi făcut, a crede că așa e bine.
  • cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe

Care este antonimul cuvântului “cuviință”?

  • Cuviință ≠ necuviință

Care este sinonimul cuvântului “cuviință”?

  • CUVIÍNȚĂ s. 1. (înv.) cădenie, cădință. (Totul s-a făcut după ~.) 2. v. politețe.