CRÂNG,crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.
crâng,crânguri, s.n. (înv.) 1. centru (al unui loc). 2. (la pl.) ciclu, crug. 3. (rar) boltă, firmament. 4. (reg.) situație, treabă, afacere. 5. arătătorul ceasului.
crâng, -uri, s.n. – 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară (Budești, Vad, Bârsana). 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi (Giulești, Oncești, Petrova) (ALR 1973: 541). 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică (I. Pop 1970). – Din sl. krogŭ „cerc„.
crâng s. n., pl. crấnguri
crâng n. 1. pădure tânără sau mică (care se regenerează cu deosebire din lăstari); 2. tufiș des [Slav. KRÕGŬ, cerc; primitiv: pădure circulară, v. vorba următoare].
crâng n. 1. Mold. prisnelul morii prin care trec măselile roții; 2. Buc. crug: crângul cerului. [Slav. KRÕGŬ, cerc (v. crug)].
CRÂNG ~urin. 1) Pădurice tânără. 2) Loc acoperit cu tufe. /<sl. krongu
