COPT1 s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe sa se coacă, a se pârgui. – V. coace.
COPT2, COAPTĂ,copți, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus, fără apă sau alt lichid, acțiunii focului pentru a putea fi mâncat. ◊ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. 2. (Despre fructe și plante) Ajuns la deplină dezvoltare sub acțiunea unor condiții naturale; bun de mâncat. ◊ Expr. Pică de coaptă! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece măsura obișnuită, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre acțiuni, situații, condiții etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (să)..., pregătit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a făcut puroi și este gata să se spargă. – Lat. coctus.
COPT3, -Ă,copți, -te, s. m. și f., adj. 1. Persoană care face parte din populația indigenă a Egiptului. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult. – Din fr. copte.
COPT, -Ăadj., s. m. f. individ aparținând populației indigene din Egipt și din Etiopia după creștinare, care profesa monofizismul. ◊ (s. f.) limbă derivată din vechea egipteană folosită de copți ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. (< fr. copte)
COPT2, -Ă (‹ fr. {i}) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat, după creștinare, populației indigene a Egiptului, care, neacceptînd dogma Conciliului de la Calcedon (451) de condamnare a monofizitismului, s-a separat de Biserica oficială formînd Biserica c., azi cea mai importantă comunitate creștină din interiorul lumii islamice, numărînd în prezent c. 4 mil. de membri. 2 Adj. Care aparține copților2 (1), care se referă la copți. ◊ Crucea c. = cruce adoptată și folosită în Biserica c., compusă din litera grecească T(tau) și o buclă așezată peste aceasta; reprezintă vechiul simbol hieroglific egiptean al vieții (ankh). ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura egipteană, folosită de copți ca limbă de cult și vorbită pînă în sec. 17. Scrierea coptă a folosit alfabetul grec și unele semne (șapte) din demotică (scriere egipteană populară).
1) copt n., pl. urĭ. Coacere repetată la foc: coptu pîniĭ [!]. Coacere repetată la soare: grîu începe a da în copt.
2) cópt, coáptă adj. (d. coc). Preparat la foc: pîne [!] coaptă, oŭ copt, mere coapte. Matur, copt de soare: mere coapte. Fig. Maĭ înaintat în etate: om copt. Serios, solid: minte coaptă. Prăpădit de boală: e copt, săracu! Bubă coaptă, gata să se spargă. Fig. Om supărăcĭos: Ce bubă coaptă acest copil: plînge îndată!
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
copt a. 1. gătit la cuptor; 2. fiert, prăjit: ou copt; 3. se zice despre roadele pământului gata de a fi culese sau mâncate: poame coapte;4. gata de a se sparge: bubă coaptă;5.fig. ajuns la deplină desvoltare (fizică sau morală): om copt, dela 30—60 de ani: minte coaptă, judecată solidă. ║ n. coacere: grâul începe a da în copt.
copt (nume de locuitor) s. m., adj. m., pl. copți; f. sg. cóptă, g.-d. art. cóptei, pl. cópte
Nume dat dupa crestinare populatiei indigene a Egiptului, care, neacceptand dogma Sinodului de la Calcedon de condamnare a monofizitismului, s-a separat de biserica oficiala, formand Biserica copta.
