Ce înseamnă “comun”?

“comun” în DEX

  • COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.
  • COMÚN, -Ă I. adj. 1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obișnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ în ~ = laolaltă, împreună. ◊ a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (<fr. commun, lat. communis)
  • COMÚN, -Ă adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ În comun = laolaltă, împreună. ◊ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

“comun” în Dicționar Român - Englez

  • common
  • joint
  • mutual

“comun” în Dicționarul Român - Francez

  • commun

“comun” în Dicționarul Român - German

  • gemein

Care este antonimul cuvântului “comun”?

  • Comun ≠ propriu

Care este sinonimul cuvântului “comun”?

  • COMÚN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obișnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.)