Ce înseamnă “clytaemnestra”?

“clytaemnestra” în DEX

  • Clytaemnestra, fiica Ledei și a lui Tyndareus, regele Spartei, și soră cu Castor, cu Pollux și cu Helena. A fost căsătorită mai întîi cu Tantalus, fiul lui Thyestes, apoi cu Agamemnon, regele Argosului (v. și Agamemnon). În lipsa soțului ei, plecat să lupte în războiul troian, Clytaemnestra îl înșală, aducîndu-l în casă pe vărul acestuia, Aegisthus (v. și Aegisthus). Dorind să-l păstreze pe acesta din urmă pe de o parte, geloasă pe Chryseis pe de altă parte și în același timp dornică să răzbune moartea fiicei sale, Iphigenia, la întoarcerea lui Agamemnon, Clytaemnestra își ucide soțul. Șapte ani mai tîrziu însă e și ea, la rîndul ei, ucisă de către propriul ei fiu, Orestes, care în felul acesta răzbună moartea tatălui său (v. și Orestes).