CLÉVETĂ,clevete, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie – Din sl. kleveta.
clévetă (clévete), s. f. – Clevetire, calomnie. Sl. kleveta (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 62; Conev 101); cf. bg. kleveta. – Der. cleveti, vb. (a bîrfi, a calomnia, a denigra, a detracta), care poate să fie și reprezentant al sl. klevetati, bg. klevetjă; clevetitor, adj. (bîrfitor, calomniator); cleveteală, s. f. (clevetire); clevetnic, adj. (calomniator), din sl. klevetĭnikŭ, înv.
clévetă f., pl. e (vsl. kleveta). Vechĭ. Calomnie, bîrfire.
clévetă (înv.) s. f., g.-d. art. clévetei; pl. clévete
clevetă f. calomnie: să se ferească de bârfeli și clevete ISP. [Slav. KLEVETA].
CLÉVETĂ,clevete, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie. — Din sl. kleveta.
