CIUMĂFÁIE,ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
CIUMĂFÁIE s. f. Plantă anuală medicinală, foarte toxică, din familia solanaceelor, cu frunze ovate, inegal dințate, cu flori albe și fructe spinoase; laur (3) (Datura stramonium).
cĭumăfáĭe f., pl. ăĭ (ung. csuda-fa, și csoda-fa, nume de plante). Trans. Mold. Datură. – Și cĭomofaĭ (Mold.) și (pin [!] etim. pop.) cĭuma feteĭ.
ciumăfáie, s.f. – Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALR 1973: 811). – Din ciumă + -faie.
ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfắii; pl. ciumăfắi
CIUMĂFÁIE,ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] — Cf. magh. csudafa.
CIUMĂFÁIE ~ăif. Plantă erbacee medicinală, foarte toxică, cu tulpina înaltă și ramificată, cu flori albe și frunze ovale, cu fructul capsulă, care se termină la vârf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa
ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi
