Ce înseamnă “cioacă”?

“cioacă” în DEX

  • CIOÁCĂ, cioace, s. f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. — Comp. sb. čuka.
  • cioácă, cioáce, s.f. (pop.) 1. deal, înălțime, vârf de deal. 2. cârlig care ține un obiect de altul; scoabă, clobanț, cârlionț. 3. capătul lemnului vertical al ferăstrăului. 4. (reg.) târnăcop, cazma, crampăn, gheunoaie, chirlopan, țarsiță. 5. unealtă de tăiat și de scobit; ciuc, ticlu, pupăză, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingură de lemn de băut apă; polonic, căuș, cauc, cupă, hârgaie, cofă. 7. trunchiul unui arbore scos cu rădăcinile din pământ. 8. cioară neagră de clopotniță. 9. unealtă de dogărie cu care se împing cercurile la locul lor.
  • cioácă (cioáce), s. f.1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui bocboacă sau al lui botbutuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc.Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotnițălinge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f.(om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka.

“cioacă” în Dicționarul de Argou

  • cioacă, cioace s. f. 1. minciună. 2. (intl.) loc de întâlnire al hoților. 3. celulă de închisoare. 4. (adol.) țigară.