CERȘÍ,cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.
CERȘÍ,cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.
cerșí(a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă
cerșì v. 1. a cere milă; 2. a cere cu înduioșare: și cerșii copilărește EM.; 3fig. a căuta să capete prin mijloace josnice: a cerși voturile alegătorilor. [Vechiu rom. cerși (perfectul arhaic al verbului cere), a cere în genere («au cerși Domn dela Poartă»; Nic. COSTIN)].
CERȘÍ,cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. — Din cere.
cerșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cerșeáscă
CERȘÍ vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (~ pe la colțuri de stradă.)
