Ce înseamnă “cenușă”?

“cenușă” în DEX

  • CENÚȘĂ s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).
  • cenúșă s. f.1. Reziduu rămas după arderea unui corp. – 2. Pulbere, praf, nimic. – Mr. ținușă, megl. țănușă,, istr. țerușe. Lat. cinus, vulg. cinus (neutr., acuz. cinus), prin intermediul unui der. colectiv *cĭnusĭa (Densusianu, Hlr., 138; Pușcariu 332; Candrea-Dens., 302; REW 1930; DAR). Existența lui *cĭnusĭa se confirmă prin cors. cianugia, sard. cinus (Wagner 80). În celelalte limbi romanice a prevalat *cĭnĭsĭa, cf. it. cinigia, prov. ceniso, fr. dial. cenise, sp. ceniza, port. cinza (cf. Corominas, I, 762). Este mai puțin probabilă o der. internă de la cinis sau de la cinus, prin intermediul suf. -ușe, cum presupuneau Philippide, Principii, 64; Meyer, Alb. St., IV, 109; Byhan, Jb., III, 25. Var. cenușă, astăzi mai puțin folosită, este doar ortografică; grafia -e este întotdeauna de preferat după ș și j, cf. moașe, ușe, vîrșe etc. Der. cenușa (var. încenușa), vb. (a face cenușă, a trata cu cenușă, de ex. pielea; a deveni cenușiu, a-și pierde culoarea); cenușar (var. Mold., cenușer), s. m. (cutie în care cade cenușa; leneș; arbore, Ailanthus glandulosa; condeier, copist), ultima accepție reprezintă de fapt rus. cinuša „conțopist” (cf. cin), identificat cu cenușe prin etimologie populară, care se explică prin folosirea în trecut a cenușei ca sugativă; cenușar, s. n. (groapă cu cenușă; sac de cenușă, folosit pentru a face leșie; bazin de tăbăcit pieile); cenușereasă, s. f. (personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată de mama vitregă); cenușerniță, s. f. (scrumieră); cenuși, vb. (a trata cu cenușă; a deveni cenușiu); cenușiu, adj. (gri, sur); cenușoară (var. cenușoasă), s. f. (plantă, Tussilago farfara); cenușos, adj. (cenușiu); cenușotcă, s. f. (leneș, indolent; Cenușăreasă); cenușerie, s. f. (cantitate de cenușă); cenușeri, vb. (a arde, a mistui; a pune la argăsit); cenușerit, s. n. (acțiunea de a pune pielea la argăsit cu cenușă).
  • CENÚȘĂ s. f. 1. Substanță minerală în formă de pulbere, care rămâne după arderea unui corp. ◊ Expr. A preface în cenușă = a distruge în întregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă pe cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată de un vulcan în erupție. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

“cenușă” în Dicționar Român - Englez

  • ash
  • ash(es)

“cenușă” în Dicționarul Român - Francez

  • cendre

“cenușă” în Dicționarul Român - German

  • ostasche
  • asche

Care este sinonimul cuvântului “cenușă”?

  • CENÚȘĂ s. (înv. și reg.) scrum. (A ars și n-a rămas decât ~.)
  • SARE DE CENÚȘĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.

Ce înseamnă când visezi “cenușă”?

  • trecut ce trebuie ingropat, amintiri uitate si drum nou in viata, traume peste care constiinta a trecut si e pregatita pentru nou, posibile pierderi materiale sau distrugeri matriale