CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. – Din fr. cassation.
CASÁȚIEs. f. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. (< fr. cassation)
CASÁȚIEs.f. (În unele state) Organ judecătoresc suprem care are dreptul să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. [Gen. -iei, var. casațiune s.f. / < fr. cassation].
CASÁȚIE s. f. (Ieșit din uz, în expr.) Înalta curte de casație = for judecătoresc suprem, care avea dreptul, să caseze o sentință. – Fr. cassation.
CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. — Din fr. cassation.
casáție (jur.) s. f. (sil. -ți-e), art. casáția (sil. -ți-a), g.-d. art. casáției; pl. casáții
