CARTILÁJ,cartilaje, s. n. Țesut animal conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage.
CARTILÁJs. n. țesut conjunctiv rezistent și elastic, la extremitățile oaselor; zgârci. (< fr. cartilage)
CARTILÁJs.n. Țesut conjunctiv rezistent și elastic, care se găsește de obicei la extremitățile oaselor; zgârci. [Var. cartilagiu s.n. / < fr. cartilage, cf. lat. cartilago].
CARTILAJ (CARTILAGIU) (‹ fr.) s. n. Formațiune anatomică din care este format scheletul peștilor cartilaginoși și ai embrionului vertebratelor și omului; la adulți mai persistă în pereții bronhiilor și traheii, în pavilionul urechii etc. Se întîlnește și la unele animale nevertebrate (cefalopode, moluște); (pop.) zgîrci. V. diafiză.
CARTILÁJ,cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent care se găsește în organism, separat sau formând învelișul suprafețelor articulare ale oaselor. [Var.: cartilágiu s. n.] – Fr. cartilage.
cartilaj n. țesătură solidă, elastică și flexibilă, ce s’află mai ales la extremitatea oaselor: cartilajul nasului.
CARTILÁJ,cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] — Din fr. cartilage.
CARTILÁJ ~en. Țesut conjunctiv, rezistent și elastic, care se găsește la articulațiile oaselor. /<fr. cartilage
