Ce înseamnă “canon”?

“canon” în DEX

  • CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.
  • CANÓN s. n. 1. normă, regulă fundamentală. ◊ (arte) regulă fixă care stabilește proporția diferitelor părți ale corpului. 2. compoziție polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie; imitație (2). 3. caracter de literă de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cărților considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)
  • CANÓN s.n. 1. (Arte) Regulă care făcea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii într-o anumită epocă; regulă rigidă, obligatorie. ♦ Proporție care există între diferitele părți ale corpului omenesc. 2. Compoziție muzicală polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie. 3. Caracter de literă de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regulă].

“canon” în Dicționarul Englez - Român

  • canon
    canonic
    criteriu (muz.)
    canon

“canon” în Dicționarul Francez - Român

  • canion
  • teava de arma
  • tun

“canon” în Dicționarul Român - German

  • kannon

Care este sinonimul cuvântului “canon”?

  • CANÓN s. 1. v. ritual. 2. lege, normă, regulă, tipic. (Un ~ al artei clasice.) 3. v. penitență. 4. v. tortură. 5. (BIS.) cântare, glas. (Corul cântă un ~.) 6. (MUZ.) imitație. 7. (MUZ.) v. monocord.

“canon” în Dicționarul Religios Ortodox

  • Regula de credinta, de conducere in viata; randuiala potrivit principiilor evangheliei lui Hristos.
    Canonul Sfintei Scripturi, adica lista car­tilor sfinte acceptate de Biserica ca fiind scrise sub inspiratia Duhului Sfant si cuprinzand revelatia dumnezeiasca.
    Canoanele bisericesti, adica norme si reguli privind etica crestina, cultul, disciplina clerului, monahismul, organi­zarea si jurisdictia bisericeasca, promulgate de sinoade ecu­menice sau locale. In general, canoanele reprezinta legislatia bisericeasca ce formeaza obiectul dreptului canonic.
    Canoanele utreniei, serie de imne bazate pe cele noua cantari biblice ce se canta la Laude, (a doua parte a utreniei care cuprinde psalmii 148, 149 si 150), a caror forma este atri­buita sfantului Andrei de Creta (sec. VII-VIII).