CĂCÁT,căcáți, s. m. Excrement, fecale. (din lat. cacatus; cf. căca)
căcát (căcáți), s. m. – Rahat, excrement. Lat. cacatus, cf. căca. – Der. căcățiș, s. n. (fleac, nimic).
căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi
căcat,căcațiIs. m. (vulg.)1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II.s. n. pl. căcaturi1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. IIIinterj. ei, aș!
căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț.
CĂCÁT, (1) căcați,s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi= om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. — V. căca.
căcat,căcațiIs. m. (vulg.)1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II.s. n. pl. căcaturi1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. IIIinterj. ei, aș!
