Ce înseamnă “bunăvoință”?

“bunăvoință” în DEX

  • BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).
  • bunăvoínță (atitudine binevoitoare) s. f., art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței
  • BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia).

“bunăvoință” în Dicționar Român - Englez

  • benevolent
  • goodwill
    benevolence
  • willingness

“bunăvoință” în Dicționarul Român - Francez

  • ienveillance

“bunăvoință” în Dicționarul Român - German

  • gebrüh
  • wohlwollen

Care este sinonimul cuvântului “bunăvoință”?

  • BUNĂVOÍNȚĂ s. 1. afecțiune, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (N-am simțit ~ lui obișnuită.) 2. amabilitate, atenție, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.) 3. v. serviabilitate. 4. v. amabilitate. 5. îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Cu ~ lui.) 6. râvnă, silință, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mai nimic.)