Ce înseamnă “bunăcuviință”?

“bunăcuviință” în DEX

  • bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe.
  • bunacuviință f. ceeace se cuvine, purtare bună, în vorbire sau fapte.

“bunăcuviință” în Dicționarul Român - German

  • sitte
  • sittsamkeit