Ce înseamnă “brîu”?

“brîu” în DEX

  • brîu (-îie), s. n.1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se țin de talie. – Var. a pl. brîuri și (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” și „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” și pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menționează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), și din a doua rom. pînză. Atît alb. cît și rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 și Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conține un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. și brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne și în der.) se repetă în condiții identice în grîu și frîu, și este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s. f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s. m. (frînghier); brîier, s. n. (tipar pentru muluri); brîneț (var. bîrneață, bîrniță), s. n. (curea; cingătoare; fîșie); brînișor, s. n. (curea; cordon); bîrnaș (var. bărnaș, bărnaci), s. n. (șiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).
  • brîŭ n., pl. brîĭe, brîurĭ, și brîne ca frîu. (vsl. brŭnĭa, chĭurasă. V. bîrneț). Cingătoare de pînză lată și învîrtită de maĭ multe orĭ în prejuru corpuluĭ: ĭ-a crescut barba pînă la brîŭ, apa le venea pînă la brîŭ. Un fel de dans și o melodie țărănească. Dungă în prejuru uneĭ case orĭ uneĭ coloane. Orĭce dungă în general: brîĭe de lumină. Munt. Podină la stog, baza clăiĭ de jos pînă unde începe conu. V. chimir.