Ce înseamnă “borh”?

“borh” în DEX

  • borh- – Rădăcină expresivă, care pare a imita ghiorțăitul sau zgomotul mațelor. Creație spontană, bazată pe aceeași consonanță care a dat naștere gr. βορβορυγμός, cf. și borț. Numeroase der., care se dau în continuare, toate (cu excepția lui burduf, reintegrat în literatură datorită constantului său uz pastoral), păstrează o nuanță fam. și chiar o anume vulgaritate: în pofida circulației sale extinse, are o folosire destul de limitată în limba scrisă. Cf. Iordan, BF, II,192. Der. borhăi, borfă(n)i, vb. (a chiorăi mațele; a-și scoate mațele vitelor cu coarnele); borhăie (var. borheie, bîr(di)haie), s. f. pl. (intestine, mațe); borhan, s. n. (burtă, pîntece, stomac); borhan, s. n. (burtă, proeminență, protuberanță); bu(r)d(ul)e(a), s. m. (burtos; poreclă pentru copiii grași); bărdihan (var. bîrdihan, burdihan, etc.), s. n. (burtă, măruntaie); bîrdizan (var. burdizan), s. n. (bășică); burduhoaie, s. f. (butoi); burduhăni (var. bărdăhăni). vb. (a scoate mațele); borhot, s. n. (măruntaie; fruct fermentat, înainte sau după distilarea alcoolului), nume care se explică prin bășicile produse de fermentarea masei de fructe, și care amintesc de ghiorăit; borhoti, vb. (a fermenta); bortilă, s. f. (Trans., borhot, fruct fermentat), care trebuie să fie reducere de la *borhotilă; burduf (var. burduș, burduj, bortuf, burtuc), s. n. (stomac, pîntece; peritoneu; bășică; uger; foale; cutia viorii; copil mic); burduhos, adj. (burtos); burduhănos, adj. (burtos); burduși, vb. (a înțesa, a îngrămădi; a bate, a lovi; a se strica fructele; a se îndoi peretele), pentru al cărui semantism cf. bîcși; burdușeală, s. f. (proeminență; bătaie, tăbăceală); burdui, vb. (struna viorii pentru „la”), probabil datorită materiei sale prime; butuș, s. n. (pîntece; uger); butuși, vb. (a bate, a face zob). Nu știm dacă trebuie adăugat aici bolbotină, s. f. (Trans., fructă necomestibilă), pe care Scriban îl derivă din bg. bŭlvotina „vomitare”, și care pare a fi o var. de la cuvîntul menționat *borhotilă. Se cuvine să adăugăm că pentru burduf s-au căutat adesea etimoane străine. După Cihac, II, 23, trebuie să punem în legătură acest cuvînt cu rus. brjucho „pîntece”, brjuchan „burtos”, pol. brzuch „pîntece”, burdziuk „burduf”; însă explicația nu este suficientă în ce privește fonetismul, și, pe de altă parte, termenii respectivi, par a proveni în parte din rom. Densusianu, GS, I, 349 (și Rosetti, II, 82), pun în legătură burduf cu tăt. burdak „gras”, azerbaidjan burduk „burduf”. Pentru Diculescu, 176, este cuvînt germanic, legat de dan. bör „sînul mamei”, și de germ. med. de sus burt „naștere”. Borhot este, pentru Scriban, un der. de la mag. bor 'vin„. Pentru burdui, DAR propune un etimon *bordoneus, de tip imitativ. Din rom. par a proveni pol. b(u)rzuch, rut. burduch (Miklosich, Wander., 13), săs. burdû, mag. bürdó (Edelspacher 10).