“blanc” în DEX
- BLANC1 s. n. 1. Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.
-
- BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.
- BLANC2 s. n. 1. spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări. 3. pauză albă și tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (< fr. blanc)
- BLANC1 s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, (colorată) pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. fâșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)
- BLANC1 s.n. 1. Piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. Fâșie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].
- BLANC2 s.n. 1. (Poligr.) Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. Pauză albă și tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzația că „s-a rupt filmul”. [< fr. blanc].
- blanc, s. invar. (intl.) bani.
- BLANC [blã], Louis (1860-1903), arhitect elvețian stabilit în România. În spiritul Renașterii franceze, a elaborat planurile pentru clădirea Facultății de Medicină, a institutului „V. Babeș” din București, a Universității din Iași.
- BLANC (RAS EL-BIAD), cel mai nordic cap al Africii, la N de Bizerta (Tunisia), situat la 37º20’ lat. N și 9º51’ long. E.
- BLANC [blã], Louis (1811-1882), istoric și om politic francez. Socialist utopist. Membru al guvernului provizoriu în 1848; inițiatorul „Atelierelor naționale”.
- blanc, -ă adj. (sas. blank, neted). Care cîntărește cît trebuĭe (vorbind de banĭ): galbenĭ blancĭ. S.n. Pele tăbăcită lăsată la culoarea naturală: un toc de pistol de blanc, nu negru. Adv. În întregime: la alegerĭ a ĭeșit blanc lista luĭ Popescu.
- blanc1 (piele tăbăcită, material insensibil) s. n.
- blanc2 (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri
- blanc a. se zice de monedele de aur ce cântăresc drept la cumpănă: galben cu blanc. [Sas. BLANK].
- Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei.
- BLANC1 s. n. 1. Piele de bovine sau de porcine, tăbăcită vegetal, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. — Din genn. Blank.
- BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. — Din fr. blanc.
- blanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. bláncuri
- blanc (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri
“blanc” în Dicționar Român - Englez
“blanc” în Dicționarul Francez - Român
- al
- albusul de ou
- element de albitura
- pipt de pui
- eglet pentru masina
“blanc” în Dicționarul de Argou
- blanc, s. invar. (intl.) bani.
Care este sinonimul cuvântului “blanc”?
- BLANC s. (TIPOGR.) albitură. (~ul completează spațiile albe dintre cuvinte.)
